|
|
||
|
CU DESPERARE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CU DESPERARERezultatele 1 - 10 din aproximativ 63 pentru CU DESPERARE. ... ca păretele la ele Ea se uită... Numa apasă bătaia inimei grele Ar plânge?... ah lumea-ar zice cum că este fățărie. De aceea doar cu mâna a ei inimă ș-apasă Cum o doare... Și nimica... nici un mod nu-i de scăpare Îndărătu-i desperare și-nainte-i desperare, Nici un ochi nu se abate l-a ei viață-ntunecoasă. O Doamne!gândește-n sine, cei ce-azvârl cu pietre-n mine Cum că drept și bun veghezi tu zic asupra tuturor... Vars-o rază, numai una din eternul tău amor Într-a ...  el zise  chipul tău Madona, unde? Doar în fruntea mea?... Frumoasă ea era și cu uimire S-apropie el de dânsa... un copil. Cu dinadinsul El i-oferă-a lui iubire... Rece ea privi la dânsul Deși se topea-n dorirea-i sufletul de fericire. Sunt căzută ... mine Ș-aș avea dreptate-acuma în prăpastia-mi de-a trage Pe orce om...Pe cei ce urăsc, da!...Dar ăst cap cu visuri drage Cu ... ... Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă  Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, ci mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în ... orbire Cât de frumos și-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul blând, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flămând, Natura-i fericire și vecinic e în pace  Și leul și cu taurul demult stau să se-mpace  Iar omul, ce-i făptură aleasă, are-anume Un creier și un suflet  pentru dureri în lume ... a ta moarte cu slabe mâni și reci. La sorți va pune iarăși prin lumile din cer Durerea mea cumplită  un vecinic Ahasver, Ca cu același suflet din nou să reapară Migrației eterne unealtă de ocară... Puternice, bătrâne, gigante  un pitic, Căci tu nu ești în stare să nimicești ... Dimitrie Bolintineanu - La unire ... Dimitrie Bolintineanu ,,Așadar nici Unirea, a României soartă Nu poate să o schimbe aicea pe pământ? În cărțile ursitei ea este scrisă, moartă, Cu celelalte neamuri ce astăzi nu mai sânt?" Așa răsună tristă cântarea desperării A celor ce văd umbra plăpândei lor ființi Mai mare decât ... îl varsă, E mic, dar cât se scură, cât trece printre văi, Se umflă, se lățește și mare se revarsă. Așa și tu vei crește, cu timpul o, Unire! Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei, Ursita îți păstrează, în viitor, mărire, Și viață, și putere să dai la ... Iacob Negruzzi - Nepăsare (Iacob Negruzzi) ... Vântul urlă fioros. Vasul fraged se despică Valuri negre-l învelesc Când spre nouri îl ridică Când în funduri îl isbesc. Și pe vas în desperare Toți aleargă nesfârșit Nicăiri nu văd scăpare Groaza morții i-a lovit. Și ochiri și brațe mute Ridic spre mântuitor Să se 'ndure ... Mihai Eminescu - Amorul unei marmure ... Mihai Eminescu - Amorul unei marmure Amorul unei marmure de Mihai Eminescu Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere ... mîna blîndă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu Nicolae Nicoleanu - Dor și jale ... nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor ... nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte se preface ... nu pote stinge dintr'un piept nenorocit Suvenirea și dorința unui timp mai fericit. — Ast-fel, tristă Românie, întorcând a mea privire, Cu suspin 'mi aduc aminte de trecuta-ți fericire, Când prin drept și prin valore [1] strălucind măreță 'n lume. Nu erai numai o formă, un ... de regină? Ș'acel piept, ș'acea virtute, ș'acel sânge strămoșesc, Ce dau cerului, naturei, corp și suflet românesc? Au perit, s'au dus cu Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur ... în astă lume suavă De mulțămire se simțea bolnavă. Dar de a ei frumseță fără seamăn Auzi feciorul de-mpărat Florin, Norocul lui cu-al ei îi pare geamăn, De-atunci un foc îl mistuie în sin. ,,În van stau locului, stau să mă-ndeamăn Cu munca mea, cu dorul, cu-al meu chin." Pătruns de dorul neștiutei verguri, S-au dus să ceară sfat la sânta Miercuri.  Alai, convoi, îi zise atuncea sfânta, Napoi ... mâneci Să ceară sfat acum sântei Dumineci.  Ai stat în valea desperărei iară, Îi zise sfânta, ci din nou pornește! Îți dau o pasăre cu tine  zboară Cu calul tău, unde norocu-ți crește. Când ai vedea frumoasa ta fecioară Că plânge,-atunci dă drumul pasărei iește. Tu dorul ți-l ajungi, deși ... mers c-aude zvon de clopot; Atunci văzu în zarea lui palatul În care-nchise fata-i împăratul. În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de-aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui ... ... ... camera ei. Era ca în ziua întâia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurii sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a bătrânului. Patul ei alb și curat era lângă peretele stâng. Pusei lampa pe masă ― și privirea dădu de-o epistolsigilată ... iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu-acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă ― căci tata a murit. Să-ți descriu ce-am simțit după ce l ... mai puteam spera. Așa-i că tu mă ierți? De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii cei verzi până muream amândoi unu-n brațele altuia, pentru ca în cealaltă lume să traversăm de braț, doi îngeri, stelele cerului ... atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele. Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta fruntea mea. Umblai mult ... Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic ... timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din ... mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărânduÂmă, mă întorsei de la el și trecui ... să-l prade pe cel dintâi. Voii să contrazic ideile lui atât de ciudate, când deodată cloÂpotul vaporului vesti intrarea sa în portul Odesei. Cu o exclaÂmațiune de mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, ... ... mea, Umplut-au sperioase pustiul pân' la poluri. Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară; Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codrii vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale; În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic... un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum ... mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte ... nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... ... Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului ... patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei nu aveau asemănare cu vechii feudali războinici ai Germaniei, ci mai lesne se pot compara cu sibariții romani sau, mai bine zis, cu bonții capiștii lui Bachus și Venus, pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul ... de aproape într-un vier sălbatic, dară, nenimerindu-l, fiara furioasă l-a fost răsturnat jos voind să-l spintece, când deodată Hrițko, cu repejunea unui fulger sărind călare pe fiară, i-a înfipt în inimă pumnalul său de vânat, și cu astă bravură scăpă pe stăpânul său de moarte. Din acea zi memorabilă Hrițko se făcu desăvârșit favoritul curții, primind peșcheș un strai ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||